Pasagerii unui tren au fost evacuați, sâmbătă seară, după ce garnitura feroviară a agățat cablurile de înaltă tensiune la ieșirea din Ploiești, oamenii îndreptându-se, pe jos, către oraș. Traficul feroviar pe ruta Ploiești Sud -Urziceni este blocat, pentru ca echipele de intervenție să poată repara avariile.
Traficul feroviar este blocat sâmbătă, între Sibiu și Brașov, după ce locomotiva unui tren de călători a deraiat de prima osie în stația Săliște, anunță Centrul Infotrafic, precizând că nu s-au înregistrat victime. Tot sâmbătă dimineață, pe aceeași magistrală feroviară, dar în județul Brașov, traficul a fost blocat după ce un alt tren a lovit un autoturism.
Traficul feroviar de pasageri între Grădiștea și Giurgiu a fost reluat vineri, a anunțat Ministerul Transporturilor, care a organizat o ceremonie cu această ocazie, la care a participat ministrul Răzvan Cuc.